Under The Dome – 1×08 “Thicker Than Water”

„Mă simt ca în copilărie” declară Julia. „Am crescut, dar încă îmi place să mă joc cu Barbie.”

„Mă simt ca în copilărie” declară Julia. „Am crescut, dar încă îmi place să mă joc cu Barbie.”

Criza apei continuă în Under The BoreDome, și de data asta escalează până la un schimb de focuri și o explozie.

Fermierul Ollie îl corupe inițial pe Junior, care era și-așa cam corupt de la sine, și-l face să întoarcă armele împotriva tatălui său.

Evident, cu ocazia asta, aflăm niște chestii din trecutul lui Junior legate de moartea mamei sale. Aparent s-a sinucis. Era de așteptat să fie cam nebună, dat fiind că fi-su e un nebun și el. Doar că Junior nu se sinucide, doar o iubește pe Angie și-i place de ea în cătușe.

Junior trece prin tot felul de trăiri, și câteodată îmi place de el, dar câteodată îl urăsc la maximum. L-am urât când a întors armele, l-am plăcut (ce-i drept, foarte puțin) când l-a împușcat pe Ollie (Steaua nu e Poli) și l-am plăcut și mai mult în episodul 9 – detalii în recenzia următoare.

Evident, Junior s-a dat drept Cal Troian care intrase intenționat în cealaltă tabără, ca să se dezvinovățească față de Linda. Mi-a plăcut c-a fost inventiv cu explicația, deși știm și noi adevărul – trecuse pe bune, că doar e psihopat.

Cruciada Chester’s Millului după apă a fost mai degrabă cruciada lui Big Jim după putere în Chester’s Mill. Înțeleg conceptul până la punctul învingerii lui Ollie (Steaua nu e Poli), dar dincolo de el deja e inutil. Pentru că e clar, Ollie era cretin și trebuia eliminat, își făcea de cap prea mult, dar până la urmă orășelul ăla nu e atât de extraordinar încât să merite să-i fi lider, mai ales că e izolat și duce lipsă acută de resurse. Ghici pe cine vor învinui cetățenii din prostime când ajung pe zero cu ceva? Exact, pe ăla de-i conduce.

În paralel cu cruciada lui Big Jim, s-a desfășurat și quest-ul lui Barbie de a arunca în aer pompa ca să ajungă apă la restul pompelor. Eu n-am înțeles exact logica aspectului ăsta cu pompele, de ce trebuia s-o explodeze? Nu putea să dea drumul la un robinet ascuns? Și cum de a oprit ăla apa la toată lumea de capul lui, fără să-i zică nimeni nimic? Cum de a pus monopol fără să se sesizeze nicio autoritate? Dacă era în România veneau ăia de la ApaNova să-i ceară șpagă instantaneu!

Mina tip „dezamăgit de Junior”, a la Big Jim Rennie.

Mina tip „dezamăgit de Junior”, a la Big Jim Rennie.

Și dacă nu murea Ollie, ce-l oprea s-o reconstruiască? Îi lua vreo câteva zile și-o avea la loc, și pun’te iar pe explozii!

Pe parcurs a fost împușcat și DJ Phil, care dat fiind c-a supraviețuit probabil va suferi o creștere vertiginoasă de albume vândute – ăștia împușcați se vând mai bine în industria muzicală. 😀 Acuma, nu știu sigur dacă DJ Phil scosese vreun album, dar acum cu rana asta cred c-ar fi păcat să nu scoată.

În altă ordine de idei (tâmpite), m-a impresionat profund faza cu Carter (al doilea ajutor de șerif, apărut din neant) păzind cișmeaua. Da’ dom’le, cum stătea el vertical pe două picioare, amenințător și încruntat, gata să rupă în două pe oricine s-ar fi apropiat de cișmea! Am fost profund impresionat! Doar că evident n-a putut să rupă în două glonțul, și-a ajuns de urgență la spital, care mă mir că mai există. Oricum Carter e clar că nu mai apare, și-a făcut rolul, asta a fost. Pa-pa!

Ca și mă-sa negresă a lui Norrie, care n-a mai apărut de când i-a murit nevasta lesbiană. Probabil actrița s-a săturat să dea limbi sistemului și vrea să părăsească distribuția. :))

În schimb Joe aparent se gândește serios la ceva în genul ăla, având în vedere că începe să socializeze cu Julia (deh măi Norrie, dacă l-ai dat afară din cameră) și-i scapă și o păsărică (scuzați expresia): îi povestește Juliei de mini-dom.

Urmează scena cu „The Monarch Will Be Crowed”, care evident trebuie să aibă o legătură cu fluturii monarh de pe Dom. Și cu Angie, fiindcă în final am văzut că fata poartă un tatuaj cu Fluturele Monarh pe umăr.

Având în vedere că Angie nici nu supraviețuise până în punctul ăsta în carte, e clar prin prisma tatuajului că i-au dat un sens vieții în serial (altul decât Junior’s plaything) și probabil Angie are un rol cheie prin sezonul 2, care va fi deja în planul nou, adică dincolo de cartea lui King, deci mă aștept la lucruri mari. Sper că și voi. 🙂

Indru, The Writer.

Valar Morghulis!