Spartacus – 3×10 “Victory” (Series Finale)

“Let these words reach trusted friend STEVEN S. DEKNIGHT.

For bringing the LEGEND OF SPARTACUS to life.

For a GLORIOUS SPECTACLE unlike ANYTHING EVER SEEN BEFORE.

For a finale that RIPPED HEART AND BREATH from DEVOTED FANS.

There is but ONE WORD left to say.

GRATITUDE!”

Aceste cuvinte se regăsesc pe pagina oficială de Facebook a show-ului, și m-am gândit că ar fi extraordinar să le introduc și aici, dat fiind că sunt senzaționale și reflectă enorm de mult trăirile noastre de acum, după ce am asistat la magnificul final de serial, și la capătul călătoriei epice a celui ce a fost Spartacus.

Cu tristețe am îmbrățișat acest final de serial, cu tristețe am apăsat „Play”, dat fiind că știam cât de aproape e capătul de drum și credeți-mă că niciodată nu mi-am dorit atât de mult  să amân un final de serial ca acum. Pentru că aveam senzația că dacă îl văd mai târziu, pentru mine experiența „Spartacus” va fi puuuțin mai lungă. 🙂

Viitorul, însă, e întotdeauna inevitabil. Și n-am avut de ales, având în vedere că răbdarea mă abandona încet, încet… Spartacus, Tracul Neînfricat, ne-a părăsit în cele din urmă (și pe mine, și pe voi), și astfel am ajuns să aștern aceste cuvinte într-un document Word, în speranța c-am să ajung într-o zi să le recitesc, să-mi amintesc de ce-a însemnat Spartacus atât istoric, cât și fictiv venind vorba de acest serial, și cât de mult m-a impresionat acest personaj, prin voința lui imensă și capacitatea de-a lupta pentru ceea ce crede.

Bătălia a fost genială de la cap la coadă, dar din păcate, în ciuda abilităților strategice net superioare, numărul și-a spus cuvântul, legiunea romană învingând în cele din urmă oastea rebelilor. Cu fiecare moarte care venea și trecea, se rupea câte o bucățică din mine…

Întâi a căzut Cestus (parcă așa îl cheamă), dat fiind că triunghiul amoros trebuia să piardă un vârf, dar prima victimă cu adevărat importantă a fost Lugo , care a avut cea mai spectaculoasă moarte dintre toți. Plin de flăcări, arzând de viu, continua să dea în stânga și-n dreapta până când pur și simplu s-a topit… A căzut luptând, a căzut din picioare și cu fruntea sus!

Apoi au murit Saxa și Naevia, cu Gannicus asistându-le pe rând. Aici admit, am râs puțin, fiindcă atunci când a murit Saxa, am avut cadru cu Gannicus strigând disperat „SAXAAAA!!!”, și când a murit Naevia, am avut alt cadru, tot cu Gannicus, și tot strigând disperat: „NAEVIAAAAA!!!”, ceea ce mi s-a părut puțin caraghios. Probabil nu mai era nimeni pe câmpul de luptă interesat de ce fac gagicile, dat fiind că Spartacus era ocupat cu Crassus, și Lugo murise. Agron și Nasir aveau alte probleme. :))

Capturarea lui Gannicus a fost tragică, și sfârșitul lui, pe cât de static, pe atât de genial din punct de vedere artistic: Revederea lui Oenomaus, zâmbetul lui în colțul gurii, când îl privea pe Gannicus, și imaginea acestuia din urmă pe cruce, Zeul Arenei, cu plete și barbă, care te duce cu gândul la răstignirea lui Iisus (deși, istoric vorbind, Iisus încă nu fusese răstignit la vremea aia). A fost tributul suprem adus lui Gannicus, și nu cred că puteam avea o moarte mai demnă de el, având în vedere că în luptă era destul de greu să-l dovedească cineva.

Tulburătoare a fost și prezența lui Kore pe cruce, reflectând duritatea lui Crassus, și făcându-mă să urăsc din inimă personajul în ciuda inteligenței lui și a abilității de a-l citi pe Spartacus. Poate cel mai echilibrat personaj a fost Caesar, care tot încerca să-l abordeze pe Crassus, să-l facă să fie mai rațional. Atunci când Crassus a cedat, „admițând” că Pompei l-a învins pe Spartacus, am avut un licăr de speranță. Am crezut că există totuși șansa ca Spartacus să supraviețuiască (deși, trebuie să admit, cu trei sulițe în el era destul de greu, nici eu n-aș fi reușit!), și să fugă în munți, unde să trăiască fericit cu nevasta (asta nouă).

Legat de atacul care a dus la moartea lui Spartacus, nu știu câtă acuratețe istorică are următoarea informație, dar am să v-o expun așa cum mi-a expus-o mie tatăl meu în copilărie. Romanul preferat al tatălui meu e „Spartacus”, de Rafaello Giovagnoli, în al cărui personaj principal tata s-a regăsit mult de tot. Îmi aduc aminte și acum coperta aia din colecția „Cutezătorii”, cu un Spartacus blond-roșcat, musculos, cu pieptul gol și sabia în mână. Ei, și tata îmi povestea, când eram mic, istoria lui Spartacus. N-am citit romanul (deși vreau s-o fac), n-am idee cât de mult e preluat din el și cât era realitate (o fi făcut și tata ceva cercetări, dat fiind că era pasionat, deși nu era internet pe vremea aia), dar asta e ce îmi amintesc legat de moartea lui, anume că l-am întrebat pe tata cum e posibil ca un asemenea luptător și războinic să fie învins, cum, dacă era atât de bun, au reușit până la urmă să-l omoare. Tata mi-a spus că a fost atras într-o capcană, urmărind un om rău pe care trebuia să-l omoare, și fiind urmărit la rândul lui de alții (evident superiori numeric, că erau mai mulți :P). Omul rău era „momeala” (nu-mi mai aduc aminte cum îl chema, deci nu mai știu dacă de Crassus era vorba sau nu), iar locul în care a fost atras – capcana. Și scena morții lui Spartacus din serial mi-a adus aminte de cuvintele lui, cum au venit ăia prin spate și l-au omorât când el încerca să-l omoare pe „omul rău”.

Din motive artistice, în serial i-au amânat moartea, ca să-l vedem și noi pe Agron plângând cu spume. Da, probabil cel mai trist moment al serialului: Când vezi un războinic de talia lui Agron izbucnind în plâns, știi că sfârșitul e aproape, și că nu e unul prea plăcut… De departe cel mai emoționant cadru al episodului, tulburător și cathartic în același timp.

Și retragerea tuturor de lângă corpul lui Neînsuflețit… Tăcut… Resemnat… Și Rece… Brrrr…

În concluzie, dacă va fi vorba de un spin-off, eu sunt de părere că ultima scenă, cu Agron și Nasir plecând, poate fi prima scenă a spin-off-ului. Agron, nu Caesar. Ăsta e spin-off-ul de care avem nevoie! 😀 Pentru că ne trebuie în continuare sânge, nu? Iar ceva doar cu romanii ar implica prea multă politică. 😉

Ironic, singurii supraviețuitori dintre toți gladiatorii constituie un cuplu gay. Mă gândesc dacă cumva Stephen S. DeKnight e un fel de medium, și a știut în avans că în perioada asta va fi la americani toată tevatura aia cu legalizarea căsătoriilor între parteneri de același sex. Prea a picat bine! 🙂

Și acum, după tragica trecere în neființă a show-ului și a majorității personajelor semnificative din el, e timpul să trecem la acordarea Premiilor Spartacus 2013! Da, Premiile se întorc, în PREMIERĂ, aș putea spune, dat fiind că nu s-au mai întors niciodată până acum, și avem categorii noi (și vechi) și premianți vechi (și noi). Deci, după cum urmează:

GALA PREMIILOR SPARTACUS 2013

Categoria „Bruce Willis, pensionează-te”: Spartacus, pentru că n-a existat niciunul mai Greu de Ucis vreodată. Hai, să-l vedem pe Bruce Willis ce face cu trei sulițe în el! 🙂

Categoria „Văduva Neagră”: Naevia. E evident de ce. 😛

Categoria „Still not as gay as Twilight” s-a reportat, câștigătorii fiind aceiași, Agron și Nasir. 😉

Categoria „Violatorul indecis”: Tiberius Crassus. Pentru că nu s-a putut decide singur ce orientare are.

Categoria „Elena”: Saxa (De-a lungul istoriei au existat multe Elene…)

Categoria „Hitler era mic copil” (fostă „Adolf era întreg la cap”): Marcus Crassus.

Categoria „L’Oreal – Pentru că merit!”: Caesar. Pentru că merită.

Categoria „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”: Kore. Dân Kitila.

Categoria „One with The Force”: Oenomaus aka Obi-Wan Doctore.

Secțiunea ”Gravida care-și pierde copilul în finalul sezonului” nu s-a mai ținut, dat fiind că n-au mai fost candidate.

Categoria ”T-888” (v-o mai aduceți aminte? O câștigase FuTutankhamon ediția trecută.): Lugo. Pentru că a mai omorât vreo trei romani până să realizeze că era el însuși mort.

Categoria „Galul Decapitat”: Crixus. Se înțelege.

Categoria „Celtul Crucificat”: Gannicus. Iar se înțelege. 😀

Categoria „I used to be a fearless Thracian, like you… But then I took a huge spear to the knee!” (nu m-am putut abține :P): Spartacus, pentru moartea spectaculoasă via sulițe.

Premiul special „Cum dreaq am ajuns până aici?”: Donar, fiindcă personajul lui trebuia să moară la doar câteva episoade după ce apăruse, în sezonul 2.

Premiul „Sindromul Tourette” pentru întreaga carieră (adică cele mai multe înjurături din tot serialul): Batiatus. Pe locul doi e Agron, puteți verifica statisticile. 🙂

Premiul special „Sean Bean m-a întrebat cum am făcut”: Agron, fiindcă a supraviețuit bătăliei având cel mai mare handicap fizic din toți.

Secțiunea „Puteam să fiu bunăciune, dar n-am vrut eu”: Nevasta lui Crassus, care vezi-doamne ținea loc de Ilithya, dar n-a fost să fie. Personaj mult subutilizat de scenariști, nici nu știu ce rol a avut. Bănuiesc că nici ei n-au vreo idee.

Categoria „Donar Kebab”: Donar, pentru că era gata-gata să-l facă kebab pe Caesar înainte să moară.

Categoria „Jesus Christ”: Gannicus, pentru răstignire, și cele mai artistice ultime momente la care am asistat vreodată.

Secțiunea „Ia bă un Snickers, că prea faci pe diva când nu mănânci”: Crixus, fiindcă i-a făcut atâtea crize lui Spartacus încât aveai senzația că n-a mâncat nimic tot sezonul.

Categoria „Am fost și io pe-aici, nu tre să-mi dați în cap”: Heracleo, pentru participare și ieșire din scenă surprinzătoare (pentru el).

Categoria „La plăcinte, înainte”: Pompei. Evident, fiindcă și-a luat pentru el laurii victoriei, lăsându-l pe Crassus cu balaurii pe creier.

Categoria „Houdini, Iozefini și Copperfield au avut un strămoș comun”: Anonimul cu „My cock is magic!”, Întâiul Magician al Antichității.

In other news:

• În onoarea serialului, McDonalds va lansa o ediție specială a produsului Big Mac sub titulatura Jupiter’s Mac. Nu putem să vă spunem ce fel de carne va fi în el, dar sigur va fi de cal. :))
• Gigi Becali și-a distrus toate tablourile în care e înfățișat el ca Mihai Viteazul. De acum vrea să fie cunoscut ca Spartacus, Tracul Neînfricat!
• Issey Miyake a propus creearea unei noi linii de parfumuri, „Lacrima lui Agron”.
• Cineva din România s-a împotrivit, întrucât i-ar veni greu să facă diferența între „Lacrima lui Agron” și „Lacrima lui Ovidiu”, și n-ar mai ști ce să cumpere.

În concluzie, vreau să vă spun tuturor că sunt mândru că am avut șansa să scriu recenzii la acest serial, să-i mulțumesc în special lui Syncr0 pentru că mi l-a cedat atunci când a fost momentul, și să spun cât de bucuros sunt că acest serial s-a întâmplat. A fost o experiență extraordinară, iar eu unul sunt recunoscător că am avut onoarea să trăiesc în perioada în care s-a difuzat. Dacă trăiam pe vremea lui Spartacus, probabil n-aș mai fi fost atât de fascinat. 😛

P.S.: Apropo, sunt absolut ultragiat de faptul că nici romanul „Spartacus” (ditamai oximoronul, nu-i așa?), nici Giovagnoli însuși, nu sunt menționați pe Wikipedia anglo-saxonă – doar la noi și la italieni.

“We stand in the shadow of greater might. As their republic cast across the lives of every man, every woman and every child condemned to the darkness of slavery. Forced to toil and suffer, so that those of coin and position may see their fortunes grow beyond need or purpose. Let us teach them that all who draw breath are of equal worth! And those who seek to place heel upon throat of liberty shall fall to cry of freedom!”