Cât am fost leșinat? Două zile? IAR DOUĂ ZILE??? Ce naiba, eu nu știu să dorm decât câte două zile???
O zi din viața (fictivă) a profesorului Tom Mason.
Prima mea reacție a fost: „Băi, WTF, am vizionat altceva?”. La asta nu mă așteptam de la un episod Falling Skies, evident. Nu contenește să mă surprindă serialul ăsta, exact când mă aștept mai puțin.
„Strange brew” a sărit puțin din tipare, și asta cred că-i un lucru bun. Oricum, pentru mine a fost o gură de aer după ăla cu Pickeții, care mi s-a părut de umplutură rău. Trebuia neapărat să găsească o metodă prin care să fie capturat Tom, dar lăsați liberi copiii ca să se poată întoarce, și au inventat Pickeții.
Prima întrebare care mi-a venit în cap după ce m-am dezmeticit și am început să observ mai atent detaliile a fost „Care-o fi explicația?”. Mi-am adus aminte de un episod din Star Trek în care unul din personaje era captiv pe Holopunte într-o simulare a realității și credea că totul e real. Evident, n-avem o Holopunte în Falling Skies, deci era exclus, dar rămânea totuși posibilitatea unui brainwash și a relocării lui Tom într-un oraș de clone. Ceva proiect secret a la Espheni. Sau pur și simplu o simulare pe calculator, cu o cască ceva care să-i trimită lui Tom imagini în creier.
Mason. Tom Mason. Professor Tom Mason.
S-a dovedit că n-a fost nimic atât de complex, ci mai degrabă Karen îl manipula pe Tom, dar nu cu o cască, ci cu o formă de „decodor” din ăla pus pe față. Mă rog, n-am fost departe.
Lumea din visul lui Tom era una creeată, și principala problemă a lui Tom cel din vis a fost faptul că primea tot felul de semne de la Anne Glass, femeie pe care n-o cunoștea.
Noi știm cine e Anne Glass, și ne punem întrebarea „de ce i-a șters-o Karen din minte pe Anne?”. Oare nu era mai practic s-o lase acolo, ca amantă a lui Tom, cu el conștient că are o amantă? Cred că exista o șansă mai mare ca Tom să divulge locația atacului pe parcursul unei partide de S-E-X (am scris despărțit ca să nu înțeleagă copiii).
Faza tare însă a fost Pope în ipostază de profesor. Clar, hipiot până-n măduva oaselor, ziceai că au venit anii 60 să ne dea lecții.
În orice caz, există momentul „scăpării”, pe care Tom o deconspirează, realizând că de fapt încă era în transă, Karen încercând prin orice mijloace posibile să facă rost de informația legată de locul atacului.
Tom reușește să iasă și a doua oară din transă, de data asta pe bune, și face bungee jumping cu skitterul pe beton. Evident, Skitter-ul nu se mai ridică. Tom însă n-are nicio zgârietură după ce căzuse vreo douăzeci de etaje.
Cum spuneam, vedem și alte personaje în ipostaze de oameni normali. Și pentru Falling Skies, chestia asta e destul de anormală. :))
Scena finală, dintre Tom și soția lui imaginară constituie motivare pentru el să prindă curaj și să pornească spre Charleston. Mi-a plăcut tonul optimist în care s-a terminat, era clar că urmează ceva special.
Și ce-a urmat vedem în recenzia următoare…
Valar Morghulis!
